Actualitate

Bugetul UE pentru 2018 a fost aprobat. Tinerii care împlinesc 18 se vor putea plimba gratuit cu trenul prin Europa

Parlamentul European a aprobat joi bugetul Uniunii Europene, pentru anul 2018, în valoare de 160,1 miliarde de euro, cu 295 de voturi „pentru”, 154 „împotrivă” şi 197 de abţineri, potrivit unui comunicat emis de instituţie.

În 2018 vor fi alocate 11,2 miliarde de euro pentru programul de cercetare şi inovare „Orizont 2020” ( cu 110 milioane de euro mai mult faţă de propunerea Comisiei Europene), 2,3 miliarde de euro pentru programul de mobilitate universitară „Erasmus+” (+54 de milioane de euro), 59 de miliarde de euro pentru fermierii europeni, 354 de milioane de euro pentru Programul pentru competitivitatea întreprinderilor şi pentru IMM-uri „COSME” (+15 milioane de euro) şi 350 de milioane de euro pentru Iniţiativa privind ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor (+116,7 milioane de euro). De asemenea, vor fi alocate 2,7 miliarde de euro pentru infrastructură prin Mecanismul „Conectarea Europei”, se arată în comunicatul publicat de deputatul european Siegfried Mureşan.

Bugetul mai prevede o creştere de 54%, comparativ cu 2017, a plăţilor pentru Politica de Coeziune până la o valoare de 46 de miliarde de euro.


În ceea ce priveşte siguranţa şi combaterea crizei migraţiei, au crescut alocările cu 3,7 milioane de euro şi se vor crea 10 noi posturi în cadrul Agenţiei Europol, cu 1,8 milioane de euro şi 5 noi posturi pentru Agenţia Eurojust; 5 milioane de euro sunt prevăzute pentru Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO).

Bugetul UE 2018 prevede şi lansarea programului de acordare a unui bilet gratuit de tren valabil timp de o lună în 30 de ţări europene pentru fiecare tânăr care împlineşte 18 ani şi care vrea să viziteze Europa. Programul primeşte o finanţare iniţială pentru anul viitor de 12 milioane de euro.


Totodată, în bugetul UE din 2018 sunt alocate 602,5 milioane de euro pentru statele din vecinătatea estică, inclusiv Republica Moldova (+58,5 milioane de euro faţă de bugetul pentru anul 2017).

Bugetul adoptat prevede şi o reducere a fondurilor de preaderare destinate Turciei cu 105 milioane de euro, iar alte 70 de milioane sunt puse în rezervă.


O altă finanţare în premieră, de 1,2 milioane de euro, vizează realizarea unui proiect-pilot pentru lansarea unui program tip „Erasmus” destinat tinerilor jurnalişti şi specialişti în comunicare, marketing şi IT din Europa.

Ultimele Stiri
abonare newsletter