Actualitate
Noi REGULI de intrare în Ungaria. Teste PCR pe cheltuiala proprie sau carantina
Călătorii care vin în Ungaria din ţări clasate în categoria „galbenă” sau „roşie” sub aspectul nivelului de risc de propagare a coronavirusului trebuie să plătească efectuarea de teste PCR sau să rămână în carantină la domiciliu timp de două săptămâni.
Noi REGULI de intrare în Ungaria. Teste PCR pe cheltuiala proprie sau carantina
Cetăţenii străini proveniţi din ţări „roşii” nu au voie să intre în Ungaria, ci numai cei din ţări din categoriile „galbenă” sau „verde”, cei din categoria „galbenă” urmând să se supună aceleiaşi proceduri, a subliniat Muller pe postul de ştiri M1.
La graniţă, călătorii sunt verificaţi şi primesc un certificat roşu care atestă necesitatea carantinei şi pe care trebuie să-l afişeze la intrarea în locuinţă, a explicat responsabilul ungar.
Cei care nu vor să rămână în carantina de 14 zile trebuie să depună o solicitare în acest sens la administraţia locală, contra unui cost de 3000 de forinţi (8,5 euro), şi primesc o adeverinţă în baza căreia pot părăsi carantina pentru a merge la un centru de screening, lista acestor centre fiind disponibilă pe site-ul agenţiei naţionale ungare pentru sănătate publică, cu costul testului specificat de fiecare furnizor în parte, a menţionat ea.
Deplasarea la centrul ales nu se poate face cu transportul public şi purtarea măştii este obligatorie în timpul vizitei la respectivul centru, care are loc pe bază de programare. Rezultatele testelor sunt trimise pe e-mail sau încărcate de laboratoare în sistemul Serviciului de sănătate electronic (EESZT).
Persoanele care vin din ţări „galbene” pot părăsi carantina după primul test PCR negativ, dar tot au obligaţia de a face şi al doilea test. Cei care revin din ţări „roşii" trebuie să rămână în carantină acasă până la al doilea test PCR negativ, a precizat Muller.
Sunt „scutiţi” de carantină călătorii care prezintă la graniţă două teste PCR cu rezultat „negativ”, realizate cu cel mult cinci zile înainte de intrarea în Ungaria şi la un interval de minim 48 de ore între ele, precum şi cei care prezintă un certificat care arată că s-au vindecat de COVID-19 în ultimele şase luni, a mai spus medicul.
CITEȘTE ȘI
De miercuri, Ungaria „ÎNCHIDE” granițele românilor. România, pe lista restricțiilor