Actualitate
Primele convoaie militare americane au ajuns în România azi-noapte
Primele convoaie cu tehnică militară SUA au sosit azi-noapte în România prin punctul de trecere a frontierei de la Nădlac.
Un convoi militar impresionant a intrat miercuri seara în România, prin punctul de trecere a frontierei Nădlac.
Autovehiculele din compunerea coloanei, însoțite de autospeciale ale Poliției Militare, s-au deplasat, după trecerea frontierei de stat, pe ruta Arad – Deva – Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Pitești – București – Mihail Kogălniceanu (Constanţa).
„Pentru o bună desfăşurare a traficului, Poliția Militară va dispune măsuri pentru asigurarea fluenței în trafic și informarea conducătorilor auto asupra eventualelor restricții rutiere.
TF Cougar va fi constituită, în principal, din militari ai Batalionului 2 (2nd Squadron) / Regimentul 2 Cavalerie, care vor acționa cu transportoare blindate Stryker, la care se vor adăuga militari cu alte specialități din cadrul batalioanelor regimentului (artilerie, geniu, structuri de sprijin etc).
Restul tehnicii de luptă, precum și militarii acestui batalion vor sosi în România în perioada imediat următoare”, se arată într-un comunicat al MApN.
CITEȘTE ȘI: