Actualitate

Un tânăr de 19 ani a amenințat cu un CUȚIT un controlor în tren, lângă Cluj-Napoca

Un călător în vârstă de 19 ani a fost arestat de polițiști după ce a amenințat controlorul de pe tren cu un cuțit, între stațiile Cluj-Napoca și Câmpia Turzii.

BUCUREȘTI, ROMÂNIA - 15 FEBRUARIE 2020: Logo-ul CFR Calatori în fața unuia dintre trenurile interurbane din Gara de Nord, principala gară din București / Sursă foto: depositphotos.com BUCUREȘTI, ROMÂNIA - 15 FEBRUARIE 2020: Logo-ul CFR Calatori în fața unuia dintre trenurile interurbane din Gara de Nord, principala gară din București / Sursă foto: depositphotos.com

 

 


Totul s-a întâmplat într-un tren care circula pe ruta Iași-Timișoara, dar se afla lângă Cluj-Napoca.

 


Tânărul a fost arestat după incident pentru  amenințare și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, un cuțit.

„La data de 17 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca - Biroul Județean de Poliție Transporturi Cluj au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr, de 19 ani, din municipiul Brăila, cercetat pentru infracțiunile de amenințare și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.


Din cercetări a reieșit faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 01.17, în timp ce se afla în trenul care circulă pe relația Iași-Timișoara, între stațiile Cluj-Napoca și Câmpia Turzii, cel în cauză ar fi amenințat cu ajutorul unui obiect contondent, un bărbat de 55 de ani, personal care verifica legitimațiile de călătorie.

În cursul acestei zile, tânărul a fost prezentat magistraților din cadrul Judecătoriei Turda, pe numele său fiind emis mandatul de arestare preventivă, pentru 30 de zile”, a transmis IPJ Cluj.


Sursă foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Un tânăr a amenințat șoferii din trafic cu un CUȚIT, în localitatea Mociu

Un șofer DROGAT a amenințat cu CUȚITUL un bărbat, în trafic, în Centru în Cluj-Napoca. FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter