Legea nu-i va mai apăra neapărat pe săraci, ci pe cei care muncesc bine, în cazul concedierilor, prin criteriile de performanţă pe care Guvernul intenţionează să le includă în viitorul Cod al Muncii, a declarat, luni, prim-ministrul Emil Boc, după o rundă de consultări cu Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară.
"Prin modificările propuse la Codul Muncii, punem accent pe performanţă şi pe criteriile obiective de evaluare a performanţei. Astăzi, legea te apără mai mult dacă eşti sărac, şi nu te apără dacă munceşti bine. Prin modificările propuse, spunem aşa: 'Legea te va apăra de fiecare dată, dacă munceşti bine, şi îţi respecţi angajamentele pe care le ai prin contract şi nu te va apăra neapărat pentru că eşti sărac'", a spus Boc. El a menţionat că vor fi menţinute criteriile sociale doar în subsidiar, pentru departajarea a doi angajaţi care au aceeaşi situaţie ca performanţă.
Senatorii nu au reuşit, luni, în plen, să tranşeze situaţia privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului.
Proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului are ca iniţiator Guvernul, fiind vorba de o lege organică. Nici raportul Comisiei de muncă, pentru care 45 de senatori au votat ''pentru'' şi 44 ''împotrivă'', şi nici proiectul de lege , pentru care s-au înregistrat 44 de voturi ''pentru'' şi 47 ''împotrivă'', nu au obţinut, luni, numărul necesar de voturi pentru adoptarea unei legi organice. Întrucât termenul de adoptare tacită a proiectului de lege este miercuri, acesta urmează a fi repus pe ordinea de zi a plenului din această zi.
O asociaţie formată din organizatorii TIFF şi Comedy Cluj vrea să preia „Victoria” şi să investească 600.000 de lei în renovare.
Cinematograful „Victoria”, preluat de Primăria clujeană în anul 2009, ar putea fi dat în administrarea Asociaţiei „Victoria Film” pe o perioadă de 10 ani. Decizia urmează să fie luată astăzi de consilierii locali.
Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Fundaţia Europeană pentru Cultură Urbană, ONG-uri care organizează cele mai importante festivaluri de film din municipiul Cluj-Napoca (Festivalul Internaţional de Film „Transilvania” - TIFF- şi Festivalul Internaţional de Film „Comedy Cluj), s-au reunit în Asociaţia „Victoria Film”. Prin adresa înregistrată la primărie la finalul anului trecut, entitatea astfel nou constituită a propus un parteneriat pe termen lung ce constă în preluarea cinemtografului „Victoria”.
Poliţiştii clujeni cercetează cinci persoane pentru fraude economice depistate în această lună, în cadrul acţiunilor de combatere a evaziunii fiscale. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Gina Pop, poliţiştii clujeni au depistat şi confiscat, de la începutul lunii februarie, 256.880 de ţigări, 14.850 de kilograme de cereale şi legume-fructe, precum şi 411 litri de alcool. Prejudiciul estimat se ridică la peste 166.000 de lei. De asemenea, poliţiştii clujeni au aplicat, în această lună, 41 de contravenţii, în valoare de 54.060 de lei.
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) anunţă proteste ale studenţilor din cauză că aceştia nu sunt reprezentanţi în proporţie de 25% în consiliile de administraţie şi în alte foruri ale universităţilor. Mai exact, conducerea ANOSR acuză Ministerul Educaţiei de manipulare şi igoranţă cu privire la această problemă şi precizează că a solicitat de nenumărate ori un răspuns din partea Ministerului la întrebarea dacă vocea studenţilor contează 25% în decizia modalităţii de desemnare a Rectorului, precum şi în procesul de desemnare a acestuia, indiferent de modalitatea de alegere. Daniela Alexe, preşedintele ANOSR, spune că în Legea Educaţiei se arată că şi reprezentanţii studenţilor trebuie să voteze la desemnarea rectorului, dar numărul lor este mult prea mic şi nu atinge 25% în majoritatea universităţilor. Conducerea ANOSR dă ca exemplu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, unde este vorba despre 707 profesori titulari şi doar 40 de studenţi reprezentanţi, de unde rezultă că puterea de vot a studenţilor este de doar 5%.
Consilierii locali clujeni vor lua în discuţie, în şedinţa ordinară de astăzi, atribuirea de deunumiri unor străzi noi din municipiu. Străzile au fost proiectate în documentaţii de urbanism – PUZ şi PUD -, aprobate prin Hotărâri ale Consiliului Local. „În vederea eliberării autorizaţiilor de construire este necesar să stabilim adresele poştale ale imobilelor, adrese ce vor fi înscrise pe respectivele autorizaţii. Serviciul de specialitate, în colaborare cu proiectanţii, vor stabili numerotarea poştală a parcelelor. Propunerea de atribuire de denumiri străzilor proiectate se face şi la solicitarea cetăţenilor care au intenţia de a construi în zonele respective”, se specifică în referatul ataşat proiectului de hotărâre. Astfel, au fost propuse următoarele denumiri: strada Căprioarei (din strada Lombului spre vest), strada Lăstunilor (din strada Viile Dâmbul Rotund spre nord) şi strada Luminişului (din strada D.D. Roşca spre sud-vest).
{jcomments off}BERBEC
S-ar putea ca o dispută cu o femeie mai în vârstă din familie să vă dea de gândit. N-ar strica să vă întrebaţi dacă aveţi o atitudine corectă faţă de cei din jur. Vă sfătuim să fiţi mai prudent, ca să evitaţi un scandal sau o decepţie pe plan sentimental. Menajaţi-vă sănătatea!
TAUR
S-ar putea ca o întâlnire de afaceri să nu decurgă conform aşteptărilor şi să rămâneţi cu un gust amar. Nu vă descurajaţi! Pur şi simplu, azi nu este o zi bună pentru afaceri. Aveţi şanse să petreceţi momente plăcute alături de persoana iubită. Faceţi planuri în legătură cu o călătorie la rude.
Medicii din cabinetele şcolare şi studenţeşti îi vor putea consulta doar în regim de urgenţă pe cei ce studiază în Cluj şi au domiciliul şi medicul de familie în altă localitate.
Elevii şi studenţii care învaţă în Cluj-Napoca dar care au domiciliul în altă localitate nu vor mai putea primi reţetă de la cabinetul şcolar sau studenţesc decât pentru cel mult trei zile.
Proiectul normelor de aplicare ale Contractului cadru pentru serviciile medicale pe 2011-2012 prevede reguli clare pentru studenţii şi elevii care studiază într-o localitate, dar au domiciliul în altă localitate. Astfel, ei vor putea să primească consultaţie gratuită doar pentru afecţiuni acute, urgente.