Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, a declarat vineri că nu are îndoieli că noul ministru al Transporturilor din partea PSD, Sorin Grindeanu, va face tot ce îi stă în putință să ajute realizarea proiectelor de la Cluj, inclusiv cel al metroului.
Consiliul Județean Cluj a aprobat trecerea terenului situat pe strada Traian Vuia, pe care va fi construit primul Park and Ride din județ, în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca.
Hub-ul educațional din cartierul Bună Ziua prinde contur. Au fost depuse două oferte pentru realizarea Studiului de Fezabilitate și PUZ-ului pnetru școala primară și gimnazială.
Lucrările de modernizare și extindere a Colegiului Tehnic „Ana Aslan” din Cluj-Napoca au fost finalizate. Clădirea folosește surse de energie regenerabilă.
Nu e de mirare că primarul Emil Boc a numit metroul „proiectul secolului la Cluj”, acesta fiind probabil cel mai controversat subiect aflat pe buzele clujenilor. În timp ce unii îl consideră nerealist, inutil ori prea costisitor pentru un oraș precum cel de pe Someș, alții îl văd ca pe o investiție care va duce municipiul la un alt nivel.
După ce numărul locuitorilor din Florești s-a triplat în ultimii 10 ani, autoritățile locale își propun să extindă rețeaua stradală în comună, pentru a răspunde nevoilor populației. Cinci străzi vor fi lărgite, iar alte două vor fi proiectate de la zero, anunță Primăria.
A început prima etapă a campaniei de plantare a arborilor în comuna Florești, anunță primarul Bogdan Pivariu. Aproximativ 300 de noi arbori vor apărea pe mai multe străzi și în unele parcuri.