Educație

Au crescut bursele școlare pentru elevii clujeni. Boc: „Educația este pe primul loc”

Bursele școlare din anul 2021 au crescut cu 20%. Suma totală care va fi atribuită burselor în acest an este de peste 3,7 milioane de euro.

 

 


Bursele școlare au crescut cu 20% anul acesta pentru elevii clujeni care au media generală de peste 8,5 și nota 10 la purtare. Edilul Emil Boc a spus că educația este mereu pe primul loc în Cluj-Napoca, iar Primăria face tot posibilul pentru a acoperi nevoile elevilor și pentru a-i motiva.

 


„Educația este pe primul loc: Mai mulți bani pentru burse școlare la Cluj-Napoca - creștere de 20% anul acesta față de 2020. Nu mai puțin de 23.277 elevi vor primi bursă în semestrul II al anului școlar 2020/2021. Proiectul pentru stabilirea numărului de burse aferente acestui semestru va fi supus aprobării Consiliului local în următoarea ședință. Suma necesară este de 14.356.420 lei”, a transmis primarul Emil Boc, pe pagina sa de Facebook.

Față de anul 2020, în 2021 este o creștere de aproximativ 20% a sumei prevăzute pentru bursele școlare, până la un total 18,1 milioane lei (peste 3,7 milioane euro).


Cele peste 23.000 burse pentru acest semestru sunt împărțite astfel:

- burse de performanță: 35
- burse de studiu: 398
- burse de ajutor social: 4.581


Bursele școlare sunt acordate tuturor elevilor care au media generală peste 8,50 și nota 10 la purtare. Pentru anul școlar 2020-2021, Primăria Cluj-Napoca acordă în total 40.937 burse.

Cuantumul burselor a fost majorat în luna decembrie astfel:


- burse de merit - de la 100 lei la 120 lei
- burse de performanță - de la 130 la 150 lei
- burse de studiu - de la 85 lei la 110 lei
- burse de ajutor social - de la 80 lei la 100 lei

„Primăria Cluj-Napoca continuă susținerea și dezvoltarea sistemului educațional, nu doar prin astfel de politici publice, ci și prin investiții în școli, în transportul elevilor, în educație digitală și incluzivă ș.a.m.d”, a mai scris Emil Boc.

CITEȘTE ȘI:

Burse mai mari pentru anul școlar 2020-2021. Ce burse vor avea elevii din Cluj în semestrul II?

Ultimele Stiri
abonare newsletter