Politică

Amenzi pentru murdărirea carosabilului

<p />Poliţiştii locali din cadrul Primăriei clujene au aplicat la începutul acestei săptămâni cinci sancţiuni contravenţionale persoanelor fizice şi juridice care nu au respectat normele de curăţenie la organizările de şantier deschise în zonele Câmpului şi Groapa Moşului, din cartierul Mănăştur.

Sancţiunile au fost aplicate conform HCL nr. 191/2009 privind buna gospodărire a municipiului. Au fost încheiate două procese verbale de constatare a contravenţiei pentru lipsa rampelor de spălare la şantierele verificate (sancţiuni cuprinse între 2.000 şi 2.500 lei) şi trei procese verbale de constatare a contravenţiei pentru murdărirea carosabilului de către autocamioanele care au ieşit cu roţile necurăţate pe străzile municipiului (sancţiuni cuprinse între 1.000 şi 2.500 lei). De asemenea, prin procesele verbale de constatare întocmite, s-a dispus şi intrarea în legalitate în termen de 48 de ore, precum şi salubrizarea de urgenţă a zonelor afectate de către persoanele responsabile pentru aceste fapte.

De la începutul acestui an şi până în prezent, poliţiştii locali au aplicat 25 de sancţiuni contravenţionale celor care nu şi-au instalat rampe de spălare la ieşirile de pe şantiere şi celor care au murdărit carosabilul cu autovehiculele ieşite cu roţile necurăţate pe drumurile publice. M.O.

Ultimele Stiri
abonare newsletter