Politică

Vasile Blaga le vorbeşte astăzi “democrat liberalilor lui Boc”

<p><img src="documente/stories/05_mai/05_ziua/06-vasile-blaga-moid.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Contracandidaţii lui Emil Boc la preşedinţia PDL îşi lansează moţiunile la Cluj.</p>

 

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, îşi prezintă astăzi la Cluj moţiunea “O Românie dreaptă, o Românie europeană”. El va fi urmat vineri de Teodor Paleologu, cu moţiunea “Privind spre viitor”.


 

Cei mai mulţi PDL-işti clujeni au declarat, în repetate rânduri, că “apreciază competiţia, dar Boc este soluţia cea mai bună”, la Convenţia din 14 mai. Ei îl vor asculta astăzi pe Blaga pentru că „ are tot dreptul să candideze”, dar susţin că îl vor sprijini „fără îndoială şi dincolo de orice subiectivism” pe Emil Boc.


 

Blaga vrea un
suflu nou în PDL


 

Vasile Blaga va încerca astăzi să-i convingă pe susţinătorii principalului său adversar, actualul preşedinte al PDL şi premier al României, Emil Boc, de faptul că partidul are nevoie de un suflu nou, idee centrală în moţiunea “O Românie dreaptă, o Românie europeană”.


Secretarul general al PDL – unul dintre liderii marcanţi ai partidului – consideră că partidul “are nevoie de un preşedinte care să recâştige încrederea electoratului” şi este sprijinit în acest demers de lideri precum Sorin Frunzăverde, Cezar Preda, Cristian Boureanu, Radu F. Alexandru, Romeo Raicu, Cristian Rădulescu, Alin Popoviciu.

 


Buda: “Îndeplinirea
unei proceduri statutare”

 

Democrat liberalii clujeni se bucură de competiţie şi consideră că este bine să asculte toate opiniile.

Preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, a declarat pentru monitorul că organizaţia judeţeană îl susţine pe Emil Boc în cursa pentru şefia PDL “dincolo de orice subiectivism, pentru că a câştigat toate bătăliile electorale”. “Prezentarea moţiunii de către Vasile Blaga este îndeplinirea unei proceduri statutare, noi îl susţinem pe Emil Boc”, a explicat Daniel Buda.

Şi deputatul Petru Călian a declarat, pentru monitorul că “Emil Boc are tot sprijinul”. “Vizita domnului Blaga este firească, vom asculta cele două moţiuni, a lui Vasile Blaga şi a lui Teodor Paleologu, pentru că este bine să auzim toate opiniile, este bine că există competiţie”, a explicat, la rândul său, Călian.

 

Paleologu priveşte, la Cluj, “spre viitor”

 

Cel de-al treilea candidat înscris în cursa pentru şefia PDL, Teodor Paleologu, îşi va prezenta moţiunea “Privind spre viitor” în cursul zilei de mâine. Intrat pentru prima dată într-o cursă pentru şefia unui partid, Paleologu spune că se adresează, în primul rând, “tinerilor, intelectualilor şi celor care nu deţin funcţii în partid”.

Moţiunea lui Paleologu este sprijinită în primul rând de democrat-liberali de la Iaşi şi Bucureşti.

Teodor Paleologu este deputat PDL din noiembrie 2008, iar înainte de aceste alegeri, a fost ambasadorul României în Danemarca şi Islanda. În decembrie 2008 a devenit ministru al Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional în Guvernul condus de Emil Boc, funcţie pe care a deţinut-o până în 2009.

Ultimele Stiri
abonare newsletter