Politică

Parc ştiinţific şi tehnologic la Cluj

<p /><img src="documente/stories/05_mai/10_ziua/08 semnare acord parcul stiintific metropolitan rp 20 mod.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Ieri a fost semnat acordul pentru Parcul ştiinţific şi tehnologic metropolitan Cluj.

Reprezentanţii autorităţilor locale şi cei ai mediului universitar clujean au semnat ieri, chiar de Ziua Europei, acordul cadru de colaborare pentru constituirea Parcului ştiinţific şi tehnologic metropolitan Cluj.

 


Evenimentul a avut loc în zona pietonală din faţa Casei Matei Corvin, documentul de iniţiativă fiind semnat printre alţii de preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, primarul Clujului, Sorin Apostu, primarul comunei Baciu, Ioan Pop, precum şi de către Claudiu Coşier de la Agenţia de Dezvoltare Regională-Nord-Vest. De asemenea, printre semnatarii documentului s-au mai numărat reprezentanţii universităţilor clujene şi Mircea Miheştean de la Oficiul Teritoriul pentru IMM-uri. La semnarea documentului a luat parte şi prefectul judeţului Cluj, Florin Stamatian, care a subliniat importanţa proiectului şi i-a invitat, pe rând, pe reprezentanţii insituţiilor implicate să semneze acordul de colaborare. „Este foarte importantă reunirea tuturor forţelor în jurul cercetării”, a spus prefectul.

 


Firmele private, aşteptate să se alăture

 


Semnarea acordului este un prim pas făcut pentru proiect, urmând ca la deschiderea axei de finanţare europeană să poată fi accesate fonduri. „Este un parteneriat în care fiecare instituţie, Primăria Cluj, Primăria Baciu a pus la dispoziţie un teren pentru un centru de cercetare tehnologică. După cum am spus la întoarcerea mea de la Bruxelles, banii pentru 2014-2020 se direcţionează în mare parte pentru cercetarea ştiinţifică. În tot ceea ce s-a dezvoltat în Cluj s-a pus deja accentul asupra acestei direcţii în domeniul cercetării”, a menţionat primarul Clujului, Sorin Apostu. Principalul partener al proiectului va fi Consiliul Judeţean Cluj, care va participa cu cea mai mare cotă de co-finanţare. „Practic, acest parc ştiinţific şi tehnologic, în care sunt implicate mai multe autorităţi publice, îşi propune să atragă alături de el şi societăţi private. Sigur, acest lucru va duce la crearea de noi locuri de muncă şi la noi investiţii în judeţ”, a precizat şi preşedintele forului judeţean, Alin Tişe. Un prim proiect care va fi pregătit în 2011 vizează dezvoltarea unui Pol de Competitivitate - care ar putea fi finanţat în cadrul POSCCE, Axa 1.3.1. -, care să graviteze în jurul unei aglomerări de firme ce vor deveni parte a Consorţiului, alături de membri ai grupului de semnatari.

 


Doar cinci parcuri în România

 


Parcurile ştiinţifice şi tehnologice au apărut în Europa de Vest şi America de Nord în anii ‘90, în special în domeniul tehnologiei informaţiei. În România există în prezent cinci asemenea parcuri, la Iaşi, Galaţi, Bucureşti, Timişoara şi Braşov. Un număr destul de mic în comparaţie cu ţările din Europa de Vest, unde există zeci de parcuri.

Ultimele Stiri
abonare newsletter