Politică

Voinescu nu vrea ca BAC-ul să fie politizat

<p>Purtătorul de cuvânt al PDL Sever Voinescu a afirmat azi că atitudinea USL de a politiza promovabilitatea la bacalaureat este incalificabilă şi că liderii “socialişti”sunt iresponsabili.</p>

 

„Constatăm cu amărăciune că liderii socialişti fac capital politic din emoţiile şi subiectivitatea celor care nu au reuşit (la bacalaureat – n.r.). E cinic şi dă măsura în care aceşti oameni au înţeles să facă politică. În plus, liderii socialişti sunt în continuare iresponsabili pentru că aceşti elevi, care s-au prezentat la bacalaureat, sunt în ultimă instanţă produsul unui sistem de învăţământ preuniversitar forjat de miniştri Marga şi Andronescu. Oare nu simt niciun fel de răspundere aceşti domni, lideri politici socialişti, în faţa acestei realităţi? E evident că e o minciună să spui că rezultatele de la bacalaureat se datorează unor măsuri administrative pe care Guvernul a fost nevoit să le ia în ultimul an”, a declarat Voinescu.


El a mai susţinut că PDL consideră atitudinea de a „politiza subiectivitatea şi emoţiile unor tineri care nu au reuşit la examen” şi de a încerca realizarea unei “mase de manevră politică” drept incalificabilă. „Ceea ce am discutat în BPN a fost despre necesitatea continuării reformei în educaţie. Suntem convinşi că suntem pe drumul cel bun şi, pe de altă parte, suntem îndureraţi să vedem că unii dintre competitorii noştri politici înţeleg să facă capital politic din eşecul unor copii”, a completat el. De asemenea, Voinescu s-a arătat indignat de faptul că a auzit „grozăvii” de genul „s-a picat la bacalaureat din cauza lui Traian Băsescu şi a PDL”.

Precizăm că azi preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că ceea ce s-a întâmplat la bacalaureat reprezintă o terapie de şoc „stupidă, neadreaptă şi greşită”, el apreciind că autorităţile au făcut „tot ce se putea mai rău” în educaţie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter