Politică

300.000 de lei pentru promovarea Clujului cultural

<p /><img src="documente/stories/09_septembrie/21_ziua/02 cetate bologa.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Bisericile şi castelele din judeţ sunt promovate de Consiliul Judeţean pe bani europeni.

Consiliul Judeţean Cluj a scos la bătaie un contract de achiziţie publică în vederea realizării unor servicii de tipărire şi livrare a materialelor de publicitate pentru obiectivele promovate în cadrul proiectului european “Clujul – peisaj cultural”.

Valoarea estimată a contractului ajunge la peste 300.000 de lei, acesta urmând să fie încheiat pe o perioadă de două luni. Ofertele la licitaţie pot fi depuse până la data de 5 octombrie ora 9, deschiderea lor fiind programată două ore mai târziu. Printre altele, câştigătorul licitaţiei va trebui să tipărească un album pentru proiectul “Clujul – peisaj cultural”.


„Albumul va prezenta principalele obiective de patrimoniu istoric, arheologic şi etnografic ale judeţului, inclusiv obiectivele promovate, subliniind importanţa obiectivelor selecţionate şi integrarea acestora în contextele istorice şi culturale cărora le aparţin. Albumul va conţine informaţii istorice legate de fiecare obiectiv în parte, legende referitoare la acestea, informaţii utile pentru turiştii interesaţi de vizitarea diferitelor obiective: localizare exactă în teren, accesibilitate, statut juridic (acolo unde acesta influenţează posibilităţile de acces), facilităţi turistice existente în zonă”, se arată în caietul de sarcini aferent licitaţiei.

Se tipăresc pliante şi hărţi


De asemenea, contractul mai presupune tipărirea a 15.000 de pliante cu muzeele, castelele şi cetăţile, bisericile şi monumentele de cult din judeţ. În plus, Consiliul Judeţean doreşte şi tipărirea a 2.000 de hărţi cu obiectivele cultural turistice promovate prin proiect. Administraţia judeţeană va implementa acest proiect în parteneriat cu Asociaţia „Patrimonium Transsylvanicum”. Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea şi consolidarea turismului cultural al judeţului. În acest sens, urmează să fie promovate obiective care acoperă principalele etape ale istoriei medievale, moderne şi contemporane a judeţului Cluj, fiind reprezentative pentru toate comunităţile etnice şi confesionale importante din judeţ.

În cadrul proiectului “Clujul – peisaj cultural”, Consiliul Judeţean promovează Domeniul de la Ciucea, cetatea din Bologa, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei – Colecţia de Istorie a Farmaciei, Castrul Roman Potaissa sau Castelul Banffy.

Ultimele Stiri
abonare newsletter