Politică

USL s-a “zguduit” din nou

<p />Alianţa Opoziţiei s-a “zguduit” din nou, ieri, când reprezentanţii Partidului Conservator au părăsit şedinţa USL.

Dan Voiculescu şi preşedintele PC Daniel Constantin au părăsit ieri dimineaţă şedinţa USL fără a participa la conferinţa de presă. Au refuzat să facă declaraţii, dar au convocat Biroul Politic al PC pentru a decide dacă mai rămân în Uniune.

Dorinţa conservatorilor de a avea candidat separat la Iaşi a creat în ultima săptămână tensiuni în interiorul Uniunii.


Disputa dintre liderii PC şi PNL a izbucnit în contextul în care vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a declarat, vineri, la Iaşi, că, în cursul acestei săptămâni, va propune conducerilor PNL şi PSD ieşirea PC din USL. Fenechiu a argumentat atunci că “într-o alianţă serioasă deciziile nu se pot lua în urma şantajului unuia dintre aliaţi”.

Scandalul de luni dimineaţă


Disputa a izbucnit între Dan Voiculescu (PC) şi Crin Antonescu (PNL), liderii partidelor partenere în cadrul Alianţei de CentruDreapta. “Nu accept să faceţi jocurile lui Traian Băsescu”, ar fi spus Antonescu, potrivit unor surse prezente la şedinţă, replică ce a provocat furia lui Voiculescu. Mai mult, după ce a transmis că nu cedează la presiuni şi şantaj, şeful liberalilor i-a amintit lui Dan Voiculescu despre verdictul de colaborator al Securităţii pe care acesta din urmă l-a primit recent.

Preşedintele PNL a transmis conducerii PC să renunţe la “pretenţiile exagerate” şi să respecte Protocolul USL şi a subliniat că PNL nu va mai ceda conservatorilor alte candidaturi la alegerile locale în afara celor stabilite deja.


Cu toate acestea, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat ieri că supoziţia că USL s-ar dezmembra nu are niciun fel de temei.

PNL merge mai departe. Cu PC sau fără?


Crin Antonescu a încercat să mascheze ruptura, afirmând că USL merge mai departe “în ciuda eforturilor puterii de a şubrezi USL”.

Antonescu a declarat ieri, după şedinţa Uniunii, că nu s-a discutat despre posibilitatea ca PC să fie exclus din USL, dar a admis că există unele tensiuni, precum cele din corpul uman, care nu sunt de natură să afecteze solididatea Uniunii.


“Unde exista viaţă, există şi tensiune”, iar USL îşi vede de drum în ciuda “Doamnelor de fier” şi a “Albelor ca Zăpada” care îi profeţesc sfârşitul, a spus Antonescu.

Pe de altă parte, liderul PNL a precizat că “în ciuda eforturilor pe care puterea le face de a transmite mesajul şubrezirii USL, disensiunile din interiorul USL, această construcţie politică merge mai departe, îşi respectă programul pe care deja l-a anunţat”, intrând în faza a doua a pregătirii alegerilor locale.

“Odată cu desemnarea candidatului comun pentru Primăria Capitalei (independentul Sorin Oprescu, fost membru al PSD – n.r.), am mai închis un capitol din acest calendar pe care l-am respectat. Şi eu, şi Ponta depunem eforturi pentru ca deja să pregătim şi să intrăm în partea a doua a ceea ce înseamnă pregătirea alegerilor locale, găsirea celor mai buni candidaţi. USL este o reuniune a unor forţe politice majore care are drept scop şi obligaţie de a fi alternativa la actuala putere”, a afirmat Crin Antonescu.

Conducerea PC se va reuni mâine pentru a decide care este viitorul partidului în cadrul USL.

Ultimele Stiri
abonare newsletter