Sănătate
Deputatul Achimaș-Cadariu vrea înăsprirea pedeselor pentru medicii care taxează la privat analizele pe care le fac în spitalele publice
Deputatul PSD de Cluj, profesorul Patriciu Achimaș-Cadariu, vrea înăsprirea pedepselor pentru medicii care taxează la privat analizele pe care le fac în spitalele publice, mai ales dacă sunt folosite fonduri alocate prin Planul Naţional de Combatere şi Control al Cancerului.
Patriciu Achimaș Cadariu
„Am fost profund mâhnit să aflu despre cazul de la Zalău, unde mai multe cadre medicale ar fi speculat nevoia unor paciente de a-și face Testul Babeș-Papanicolau, taxând în privat o analiză pe care a făcut-o spitalul public, din fonduri publice și cu personal plătit de stat.
Este un lucru extrem de grav, ținând cont de faptul că suntem pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește mortalitatea prin cancer de col uterin”, a declarat prof. univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, cel care a inițiat și coordonat elaborarea Planului Naţional de Combatere şi Control al Cancerului.
„Cred că informarea cu privire la drepturile pacienților și despre programele gratuite de screening este o obligație a Ministerului Sănătății. La aceasta să adăugăm formarea și cooptarea de specialiști onești, focusați pe dorința de a face bine. Urmează achiziția de echipamente de ultimă oră, cu o precizare aici: Am atras de mai multe ori atenția că un spital bine echipat, dar fără specialiști, e un spital inutil. Planul de Combatere a Cancerului nu poate fi pretextul de a face un shopping-list. Revenind, odată ce avem acești specialiști, să construim și rețele, echipe multidisciplinare care să lucreze pentru pacienți în spitale care și-au redescoperit umanitatea”, a subliniat deputatul clujean Patriciu Achimaș-Cadariu.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: