Sănătate
Pâine cu mucegai, vândută într-un supermarket din Mărăști: „Nu am acceptat să-l schimbe și mai bine am făcut plângere”
Un clujean a reclamat la Protecția Consumatorului, după ce a cumpărat pâine mucegăită dintr-un supermarket din Mărăşti. Magazinul a fost sancţionat.

Un clujean a depus o plângere la Protecția Consumatorului, după ce a achiziționat o pâine mucegăită dintr-un cunoscut supermarket din cartierul Mărăști.
Incidentul s-a petrecut în luna august, iar clientul afectat a decis să ia măsuri, în urma descoperirii produsului neconform.
„Le-am dus înapoi să vadă, dar nu am acceptat să-l schimbe și mai bine am făcut plângere că am mai pățit chestii”, a transmis tânărul reporterilor monitorulcj.ro


Supermarketul a fost amendat
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a demarat imediat o investigație și a trimis o echipă de control la fața locului. În urma verificărilor, s-a constatat că cele 3 lot-uri de pâine erau conforme, însă supermarketul a fost amendat din cauza unor abateri.
„La dat și ora controlului efectuat de către instituția noastră, au fost identificate la comercializare 3 loturi diferite din produsul Pâine din porumb și orez , cu 11,8 % semințe, fără gluten , feliată. Au fost verificate senzorial toate cele trei loturi și nu am identificat produse neconforme. Controlul a fost extins și societatea a fost sancționată contravențional pentru alte abateri constatate și s-au dispus măsuri de intrare în legalitate”, au transmis reprezentanții ANCP.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: