Social

Transport public gratuit pentru preșcolarii din Pata Rât. 30 de copii, duși zilnic cu autobuzul la Centrul „Țara Minunilor”

Circa 30 de preșcolari de la Pata Rât care frecventează Centrul de Zi Țara Minunilor beneficiază de transport gratuit în comun, zilnic.

Transport public gratuit pentru preșcolarii din Pata Rât. FOTO: Facebook/ Emil Boc Transport public gratuit pentru preșcolarii din Pata Rât. FOTO: Facebook/ Emil Boc

 

 


Preșcolarii care locuiesc la Pata Rât beneficiază, în premieră de la începutul acestui an școlar, de transport gratuit spre și dinspre centrul de zi Țara Minunilor, situat pe str. Înfrățirii, nr. 15 (cu acces din str. Branului, nr. 14). 

 


Astfel, circa 30 de copii merg, în fiecare zi, la centrul de zi în siguranță. 

„Am reușit anul acesta inclusiv pentru copiii de grădiniță de la Pata Rât să oferim transport public, pentru că transportul elevilor la școală s-a desfășurat și până acum, am reușit să îi aducem la centrul Țara Minunilor și să nu mai facă grădinița în unitatea mobilă de la Pata Rât, ci i-am adus aici, unde au solicitat și unde este normal să primească o educație. În total, sunt aproximativ 30 de preșcolari care beneficiază de sprijinul Primăriei și a Companiei de Transport Public pentru a ajunge în fiecare dimineață la grădiniță”, a declarat primarul Emil Boc, la un post local de radio.


Începând de luni, și autobuzele școlare dedicate elevilor au revenit pe cele 14 trasee. La acestea se adaugă cursele speciale marcate TRANSPORT ELEVI pe 15 linii din oraș și transport special pentru tinerii cu dizabilități. Cele 14 trasee din municipiu asigură transportul elevilor din cartierele Mănăștur, Zorilor, Gheorgheni, Mărăști, Grigorescu, Bună Ziua, Bulgaria, Iris și Lombului. De asemenea, Primăria municipiului asigură transportul elevilor din Colonia Sopor, Valea Fânațelor și Colonia Pata Rât către unitățile de învățământ.

„Suntem un model de bună practică la nivel național și european prin faptul că cel puțin 500 de mașini sunt scoase din trafic în fiecare dimineață prin faptul că avem autobuzele școlare. Acest lucru ajută atât la diminuarea poluării, dar în același timp oferă un confort familiilor, știind copiii lor în siguranță, pentru că avem peste 50 de agenți de poliție implicați în transportul elevilor, în supravegherea acestora până intră pe poarta școlii și de când iasă. Este un efort important pe care municipalitatea îl face pentru siguranța elevilor, pentru calitatea actului educațional și pentru ca părinții să se fie liniștiți”, a mai declarat edilul clujean. „Nu există o altă cale de a ieși din sărăcie decât prin educație. Vrem să ieșim din sărăcie, investim în educație, dacă vrem să avem un oraș cu mai puține violențe, cu mai puține droguri, cu mai puține găști de cartier, cu oameni toleranți, cu oameni care să colaboreze, avem nevoie de educație”, a conchis acesta.


Centrul de Zi „Țara Minunilor” este facilitează integrarea socială și educațională a copiilor din familiile beneficiare, în colaborare cu celelalte structuri ale Direcției de Asistență Socială și Medicală. Printre obiectivele centrului se numără: prevenirea instituţionalizării copiilor de vârstă preşcolară din comunitatea Pata Rât și cartierul Someșeni, inserţia în învăţământul de masă în momentul împlinirii vârstei şcolare, facilitarea accesului către grădinițele din oraş, reinserţia socială a familiilor și susținerea reintegrarii în familie a copiilor de vârstă preşcolară.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Autobuze școlare, în fiecare cartier al Clujului. 200.000 de mașini, scoase din trafic anul trecut de transportul pentru elevi!

abonare newsletter