Sport

Sfâșiați de „tigri”

„U” BT Mobitelco a suferit a doua înfrângere consecutivă pe teren propriu în fața vicecampioanei BC Mureș Târgu Mureș, scor 81-88 (27-20, 26-21, 13-29, 15-18).

Formația clujeană a avut un start de meci excelent. Trupa pregătită de Dorin Pintea și-a adjudecat categoric primele două sferturi, plecând la vestiare cu un avantaj liniștitor, de 12 puncte (53-41). Pauza nu s-a dovedit a fi un sfetnic bun pentru universitari. „Studenții” au avut un sfert trei dezastruos, marcând doar 13 puncte față de cele 29 reușite de adversari. Ultimele 10 minute au fost la fel de încinse. Gazdele au încercat să revină pe tabelă și să încline balanța în favoarea lor, însă mureșenii au fost o nucă imposibil de spart.

Hargrove și Silvășan, cei mai buni marcatori

Cel mai bun om al celor de la „U” B Mobitelco a fost Darius Hargrove, autor a 22 de puncte, 5 recuperări și 3 pase decisive. Căpitanul Mihai Silvășan a reușit 19 puncte, 5 recuperări și 3 pase decisive, fiind al doilea marcator al grupării universitare.


„Din păcate pentru noi, au fost două reprize total diferite. În prima am jucat foarte, foarte bine, ca o echipă, după pauză nu știu ce s-a întâmplat, am căzut. Cred că am luat deciziile proaste în momentele cheie, nu am reușit să fim clari în ceea ce vrem să facem... Un astfel de meci nu trebuia pierdut, după cum am jucat până la pauză. Felicit Târgu Mureș pentru victorie, sper să ne întâlnim cu ei în play-off, să avem șansa revanșei. Nu poate fi vorba de oboseală, nici la ei nu a fost vorba de așa ceva. Ca și noi, au șase străini și doi români în rotație, deci nu poate fi asta o scuză. Cred că trebuie să gestionăm mai bine momentele importante, pentru că o echipă experimentată, cum este Mureșul, nu te iartă”, a reacționat Silvășan.

„Am pierdut complet controlul”

Eșecul în fața Mureșului l-a luat prin surprindere și pe Dorin Pintea. Tehnicianul clujenilor nu își explică prestața elevilor săi din ultimele două sferturi. „Îmi pare foarte rău pentru acest meci, l-am controlat până la pauză, dar de la reluare am fost parcă altă echipă. Nu știu ce s-a întâmplat, am pierdut complet controlul, atât în atac, cât și în apărare, ritmul l-am pierdut complet. Îmi pare foarte rău... Nu îmi pot da seama de ce am încetat să jucăm baschetul din primele două sferturi, probabil ne-am crezut prea repede învingători și am pierdut”, a declarat dezamăgit Pintea.


Obiectiv: locul 5

„U” BT Mobitelco mai are de susținut trei partide până la finalul sezonului regulat. Formația clujeană va juca în deplasare la Steaua și Gaz Metan Mediaș (restanță) și va primi vizita Farului Constanța. „Din păcate, nu suntem într-o perioadă prea bună, am pierdut trei meciuri la rând, cu Timișoara, Ploiești și Mureș, ceea ce ne-a îndepărtat puțin de obiectiv, locurile 1-4. Cu siguranță, nu o să cedăm, mai avem trei meciuri pe care trebuie să le câștigăm, să terminăm în primele cinci”, a transmis Silvășan.

Marcatori:

„U” BT Mobitelco: Hargrove 22p (5 rec., 3 p.d.), Silvășan 19p (5 rec., 3 p.d.), Cuic 12p (6 rec., 4 p.d.), Kuburovic 9p (5 rec., 2 p.d., 3 int.), Baciu 8p (6 rec., 1 p.d.), Lalovic 4p (1 rec.), Sparks 4p (3 rec., 1 int.) și Medvedj 3p (3 rec., 3 p.d.).


BC Mureș: Ivanovic 22p, Martinic 19p (4 rec., 6 p.d.), Jelenic 15p, Mladenovic 8p, Jucan 8p, Brown 2p.

Ultimele Stiri
abonare newsletter