Sport

Barcelona și-a luat rămas bun de la Tito Vilanova

Barcelona şi lumea sportului spaniol şi mondial au adus, luni seară, un ultim omagiu fostului antrenor al echipei catalane, Tito Vilanova, decedat la sfârşitul săptămânii trecute, la vârsta de 45 de ani.

surasa foto: fcbarcelona.cat surasa foto: fcbarcelona.cat

La ora locală 20.00, în timp ce clopotele băteau, soţia lui Vilanova, Montse Chaure, împreună cu fiicele lor, Carlota şi Adria, au intrat în biserică cu urna conţinând cenuşa fostului antrenor, incinerat sâmbătă în oraşul natal.

"Nu te vom uita niciodată. Vei rămâne mereu în inimile noastre", a declarat preşedintele grupării catalane Josep Maria Bartomeu la ceremonia religioasă care a avut loc la catedrala din Barcelona şi la care au participat peste 1.500 de persoane.


"Dintre toate lucrurile pe care tatăl meu m-a învăţat, cel mai important este că viaţa este prea scurtă pentru a fi nefericit", a spus Carlota, una dintre fiicele lui Vilanova, conform Mediafax.

La ceremonia religioasă a participat întreg lotul echipei FC Barcelona, persoane de la alte secţii ale clubului spaniol, reprezentanţi ai fotbalului spaniol şi european. Această ceremonie a încheiat cele trei zile de doliu în onoarea lui Tito Vilanova.


Tito Vilanova a încetat din viaţă, vineri, după o luptă de doi ani şi jumătate cu cancerul. În week-end s-au ţinut momente de reculegere în memoria sa la meciurile din Spania, dar şi pe stadionul echipei Bayern Munchen, antrenată de prietenul şi fostul colaborator al lui Vilanova, Josep Guardiola.

Timp de două zile, sâmbătă şi duminică, fanii au avut posibilitatea să îl omagieze pe Vilanova într-un spaţiu special amenajat la stadionul Camp Nou. Sâmbătă, între orele 09.00 şi 23.00, în sala de condoleanţe au ajuns, rând pe rând, 20.802 persoane, primii fiind chiar jucătorii echipei FC Barcelona, iar duminică numărul celor care l-au omagiat pe tehnician a fost mai mare - 32.197. Printre persoanele care au fost prezente în sala de condoleanţe s-a numărat şi selecţionerul Spaniei, Vicente del Bosque.


Trupul neînsufleţit al lui Tito Vilanova a fost incinerat la Peralada, în apropiere de localitatea natală a tehnicianului, Bellcaire d'Emporda. Ceremonia funerară s-a desfăşurat într-un cadru intim, la dorinţa familiei lui Vilanova.

După decesul lui Vilanova, familia sa a cerut să i se respecte intimitatea, singura acţiune publică pe care a acceptat-o fiind ceremonia religioasă care a avut loc luni, la catedrala din Barcelona, ce a încheiat cele trei zile de doliu decretate de clubul catalan.

Ultimele Stiri
abonare newsletter