În „democraticul” PNL, doar doi clujeni - Adrian Oros și Daniel Buda - au acordul conducerii partidului să „iasă la televizor”. Primarul Emil Boc nu! Ce-i face pe cei doi deputați mai „înțelepți” decât fostul președinte al PD-L?
Deputatul PNL Adrian Oros are câteva proiecte îniţiate şi susţinute alături de colegii de partid. Unul din acestea vizează sancţiuni pentru cei care refuză să muncească pe principiul că în România munca nu rentează.
De la preluarea mandatelor în Parlamentul României, deputaţii clujeni nu s-au sinchisit prea mult să legifereze, unii dintre ei lăudându-se cu întrebări şi interpelări referitoare la situaţii semnalate nu de ei, ci de presă.
Liberalii clujeni se delimitează de iniţiativa potrivit căreia funcţionarii publici trimişi în judecată pentru corupţie nu ar mai fi suspendaţi din funcţie. Social democratul Liviu Dragnea este, în schimb, primul care şi a anunţat susţinerea pentru acest proiect.
PSD şi PNL au cele mai multe mandate de parlamentar în judeţul Cluj, câte patru, potrivit listei finale a parlamentarilor clujeni, anunţată, joi, de Biroul Electoral de Circumscripţie (BEC) Cluj.
Monitorul de Cluj vă prezintă numele celor care vor ajunge în viitorul legislativ, dar şi câte posturi rămân pentru redistribuire, după ce Biroul Electoral Central a centralizat 70% din voturi.
PNL Cluj și-a desemnat, joi seară, candidații pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, printre aceștia aflându-se senatorul Marius Nicoară, fostul prefect al județului, Florin Stamatian, dar și președintele CJ, Alin Tișe.