Olandezii de la compania Friesland Câmpina vor concedia în perioada următoare zeci de anagajaţi de la fabrica Napolact din Baciu. Sindicaliştii acuză că în ultimii şapte ani la conducerea companiei s-au perindat şapte manageri care au dus fabrica spre faliment. Pe de altă parte, patronatele îi acuză pe olandezi că au luat o fabrică etalon, fără concurenţă, pe care acum au distrus-o. „Costurile logistice sunt duble în România decât în alte ţări”, se apără conducerea companiei.
România se află pe locul şapte într-un top al celor mai mari sume plătite de angajatorii din UE pe taxe şi contribuţii la fiecare euro primit „în mână” de salariaţi.
Asociația Patronilor și Meseriașilor (APM) Cluj implementează în această perioadă în regiunea de Nord-Vest unul dintre cele mai ample proiecte care vizează piaţa muncii, realizate cu ajutorul fondurilor europene. Cei mai norocoşi dintre şomeri vor avea posibiliatea la finalizarea cursurilor să primească burse pentru a-şi începe propria afacere.
Cele mai performante întreprinderi clujene vor fi premiate de Asociaţia Patronilor şi Meseriaşilor (APM) Cluj, azi , în cadrul celei de-a XV-a ediţii a Galei Laureaţilor.