Legea care prevede ca prestatorii de servicii care primesc bacșiș să emită bon fiscal pentru acesta a intrat în vigoare vineri, 8 mai 2015. De asemenea, tot din această dată, firmele care nu au un registru în care să treacă banii cu care vin angajaţii la muncă riscă să fie amendate de ANAF cu până la 9.000 de lei.
Guvernul a decis să legifereze bacşişul, care va fi evidenţiat pe un bon fiscal separat, decizia fiind luată prin ordonanţă de urgenţă aprobată miercuri şi urmând să fie aplicată de la data publicării actului în Monitorul Oficial.
Aparatul de marcat montat pe taximetre va trebui modificat astfel încât acesta să emită, în afara bonului fiscal emis conform distanţei parcurse şi tarifului perceput pe kilometru, şi un bon fiscal pentru bacşişul dat de client taximetristului, a afirmat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.
Bacșișul primit de angajații operatorilor economici va fi impozitat cu până la 16%, fie ca profit al firmei, fie ca venit al angajatului, și va fi marcat pe un bon fiscal distinct de către operatorul economic, potrivit unui proiect de act normativ publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.