Cu toate că a fost perioada concediilor, clujenii au investit mai mulți bani pentru cumpărarea de terenuri, case și apartamente în luna august decât luna anterioară sau în urmă cu un an.
Trei europeni din zece declară că se află într-o situaţie financiară precară, ceea ce îi face să renunţe la unele necesităţi de bază, precum a mânca atunci când le este foame sau a-şi încălzi locuinţa.
Țara Oașului este un loc înrădăcinat în istoria României prin tradițiile și portul oșenilor. Un documentar ne arată cum s-a schimbat acest loc în ultimele decenii, după ce localnicii au plecat la muncă în străinătate.
Sute de case au fost avariate în comuna arădeană Ghioroc, de cutremurul de 5,3 grade produs marţi seara, între care şi clădiri publice, precum spitalul local, iar în cinci case au căzut tavane sau pereţi.
Cutremurul cu magnitudinea 5,3 pe Richter s-a înregistrat, marți seară, 6 iunie, la o adâncime de 6.3 kilometri în județul Arad. Mai multe familii s-au trezit cu casele distruse de la seism și de frica unui alt cutremur au decis să doarmă în mașini.
În urmă cu 53 de ani, în această zi au avut loc inundațiile care au izolat orașul Satu Mare complet de restul țării. Atunci, peste 50 de persoane au murit, iar zeci de mii de clădiri au fost afectate.
Un proiect inspirat de elevi din ciclul primar și care imaginează un oraș al viitorului, plin de case fantastice, a fost deschis în centrul municipiului Cluj-Napoca.