Una dintre cele mai mari companii farmaceutice din Europa a anunțat că românii vor avea vaccin anti-covid-19 odată cu ceilalți europeni și cu americanii la un preț mic.
Organizația Salvați Copiii semnalează problema rețelei deficitare de cabinete medicale din mai multe școli: doar 16 unități au cabinet medical cu personal de specialitate.
Oamenii de știință din Carolina de Nord au testat 14 tipuri diferite de măști și au descoperit faptul că unele dintre ele mai degrabă cresc riscul de infectare, decât să protejeze oamenii.
Cercetătorii britanici sunt de părere că există riscul apariției unui al doilea val de covid-19, mult mai grav decât primul, dacă școlile se vor redeschide fără o strategie bine pusă la punct.
Sectorul IT din Cluj-Napoca a crescut cu 2% în perioada pandemiei, ceea ce face ca acesta să fie cel mai mare sector economic al orașului, potrivit studiului UBB.
Organizaţia GUILD a universităţilor europene, din care face parte şi Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte investiţiile în resursa umană din ştiinţă şi cercetare.
Un cercetător clujean, sătul de toate zvonurile care circulă în țară în legătură cu epidemia de coronavirus, a punctat câteva lucruri importante în ceea ce privește virusul care a blocat o lume întreagă.