Marșul Cluj Pride, al comunității LGBTQ+, va avea loc sâmbătă, 17 iunie. Peste 100 de jandarmi vor fi mobilizați pentru a păstra ordinea și siguranța publică.
Ziua Africii este celebrată în întreaga lume la 25 mai, ziua în care a fost înființată Organizația Unității Africane. Imagini memorabile de la evenimentele comunității africane din Cluj.
Consilierii locali au aprobat un proiect de hotărâre prin care la Pata Rât va fi amenajat un spațiu de tip grădiniță, pentru un număr de aproximativ 50 de copii. Valoarea investiției este de 2,3 milioane de lei, cu finanțare din PNRR.
Activitatea membrilor noului centru de tineret al Clujului a fost apreciată de reprezentanții administrației locale, în cadrul ședinței Consiliului Consultativ pentru Tineret.
Situația persoanelor aflate în risc de marginalizare, precum și cea a așezărilor informale intră în analiza municipalității. Clujul elaborează strategia de intervenție pentru îmbunătățirea condițiilor de locuit și asigurarea unor condiții decente pentru persoanele vulnerabile.
Vineri, 12 august, începe festivalul celei mai sărace comunități din Cluj, a romilor de la Pata Rât, intitulat Khetane. Deși la suprafață acesta pare a fi un festival de manele, organizatorii spun că este ceva mult mai complex decât atât.
Clujenii fac „chetă” pentru festivalul comunitar Khetane, care va fi organizat în august la Pata Rât. Organizatorii cer ajutor financiar, dar și materiale pentru crearea festivalului.