Matei are doar 5 ani, dar își dorește să fie iar tânăr. Așa percepe el chinul prin care trece de mai bine de un an. S-a născut perfect sănătos, dar în urma unei gripe puternice, terminate cu o pneumonie, s-a trezit cu vânătăi pe tot corpul.
România nu a notificat transpunerea Directivei privind echilibrul dintre viaţa profesională şi privată a părinţilor. Comisia Europeană declanşează procedura de infringement.
O copilă în vârstă de 14 ani a fost „convinsă” de doi bărbați și o femeie să se prostitueze în mai multe orașe din țară, inclusiv în Cluj-Napoca, prin metoda „touring”.
Un minor de 8 ani a fost lovit pe o trecere de pietoni din Bistrița-Năsăud de un şofer de 23 de ani cu permis de Spania, care a părăsit locul accidentului.
Efem, un copil în vârstă de 4 ani din Cluj, trece în momentul de față printr-un adevărat chin, alături de părinții lui. Băiatul a fost diagnosticat cu o formă de cancer foarte agresivă, în stadiul 4.
Un copil în vârstă de un an și șapte luni a fost scos dintr-o mașină încinsă aproape sufocat. Temperaturile sunt extrem de ridicate în România în această perioadă.