Mii de viziere au fost confecționate în ultimele săptămâni de voluntari, prin tehnologie laser, în mici ateliere, dar acum se trece la scară macro. Asociația VeDemJust a reușit să contracteze un tir cu plasticul necesar pentru 300.000 de viziere, dar face apel în continuare la donații pentru ca producția să continue și vizierele să ajungă inclusiv în Republica Moldova.
Judecătorul Cristi Danileț a criticat legea votată joi în Senat care prevede că Instanța poate decide ca persoanele condamnate să efectueze pedeapsa la domiciliu.
La inițiativa judecătorului clujean Cristi Danileț, în peste 20 de școli din județul Cluj va fi introdus începând de anul viitor opționalul de educație juridică.
Deputații au adoptat, marți, proiectul de lege care îi lasă fără indemnizaţii speciale de lux pe foştii parlamentari, magistraţi şi pe funcţionarii publici cu statut special.
În Cluj există oameni importanți, pe care îi cunoaște aproape toată lumea. Acești clujeni însă care acum au funcții importante sau sunt exemple pentru comunitate, au fost cândva și ei copii și s-au bucurat de Crăciun, poate mai mult decât se bucură copiii din ziua de azi.