Anul viitor vor avea loc mai multe schimbări în ceea ce priveşte modul de organizare a bacalaureatului, urmând ca acesta să fie bazat pe un set de teste deja cunoscute de elevi, a anunţat ministrul Educaţiei, Adrian Curaj.
Istoria se repetă, miniștrii pleacă, problemele rămân. Cam așa se poate rezuma (la modul cinic) „reforma” învățământului românesc din ultimii 25 de ani, luată din nou în discuție acum și devenită, oficial, subiect de dezbatere publică. Dar care învățământ și care reformă s-ar putea întreba, pe drept cuvânt, omul obișnuit, deopotrivă, elev, profesor sau părinte? Cum care, este vorba despre „reforma curriculară” a învățământului românesc și care a făcut deja primii pași!
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a vorbit luni în mesajul de Crăciun despre importanţa educaţiei tinerilor şi spune că trei instituţii sunt datoare să se preocupe de formarea lor, familia, Biserica şi şcoala, dar sublinează că acestea nu au făcut tot ce trebuia pentru aceştia.
Preşedintele Klaus Iohannis a spus, miercuri, în Parlament, că noul proiect de ţară pe care factorii politici şi societatea civilă trebuie să şi-l asume trebuie să fie "România educată", urmând ca în 2016 să aibă loc o ”dezbatere aşezată şi consistentă” asupra viitorului acestui domeniu în România.
Contextul general: De aproape 10 ani societatea în ansamblul ei constată că în marea familie a obezilor de bugetari sunt uriașe inechități între frații deștepți cu remunerații nesimțite și frații fraieri, batjocoriți de toate partidele și guvernele.
Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) vor desfășura în perioada 16 — 20 noiembrie, cea de-a 2-a ediție a evenimentului Săptămâna Filmului pentru Elevi, parte din programul de educație cinematografică pentru elevi — EducaTIFF.
Inspectoratul Școlar Județean Cluj lansează miercuri programul ”Educația nu poate fi oprită de cancer!” care se va derula în anul școlar 2015-2016 în cadrul Institutului Oncologic ”Ion Chiricuță”.