Parlamentul European a aprobat, marți, legea privind eliminarea tarifele de roaming în interiorul celor 28 de state ale blocului comunitar din 15 iunie 2017, după ani de negocieri dure.
Deputatul PNL, Radu Zlati, propune desfiinţarea examenelor naționale la sfârșit de ciclu școlar, adică Evaluarea Naţională, examen susţinut de elevii de clasa a VIII-a, respectiv Bacalaureatul susţinut de elevii clasei a XII-a. Multe persoane au avut impresia că cei care se vor bucura de propunerea parlamentarului vor fi elevii, dar reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor din România spun că nu sunt de acord cu propunerea liberalului.
Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 1, a fost învinsă, vineri, cu scorul de 2-6, 6-0, 7-6 (4), de sportiva franceză Kristina Mladenovic, locul 43 WTA, în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier de la Brimingham.
Procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi, afirmă că imunitatea parlamentarilor ar trebui eliminată complet, apreciind că nu este normal ca un vot politic să se substituie justiţiei şi că este o aplicare preferenţială a legii, prin care se creează discriminări faţă de restul populaţiei.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, a fost învinsă de rusoaica Ekaterina Makarova (N. 10), cu 6-4, 6-0, la Melbourne, în sferturile de finală ale turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului.
Formaţia CFR Cluj a fost învinsă, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), de echipa Dinamo Minsk, în manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Europa, rezultat în urma căruia gruparea din Belarus s-a calificat în play-off-ul competiţiei.