Analiștii sunt de părere că inflația va rămâne exprimată în două cifre pe parcusul următoarele 12 luni, dar și că valoarea euro va ajunge la 5,1121 lei în aceeași perioadă de timp.
Înainte de închiderea pieței prilejuită de ziua de 1 Mai, leul a avut joi o evoluție stabilă față de principalele valute, în linie cu cea a altor monede din regiune.
Pierderile suferite de piața bursieră, care au fost fost de peste 10% la nivel săptămânal, din cauza panicii create de epidemia de coronavirus, au determinat ieșiri de pe piețele de la marginea zonei euro, implicit o depreciere a monedelor.
Reducerea aversiunii față de risc pe piețele internaționale s-a reflectat și prin scăderea euro și a francului elvețian, care urcase marți la maximul ultimilor cinci ani.
Evoluția perechii euro/leu a fost una stabilă pe parcursul perioadei, cotațiile fluctuând în culoarul 4,772 – 4,78 lei. Excepție au făcut ședințele de vineri când a fost atins un maxim de 4,785 lei, și cea de luni când a fost înregistrat minimul de 4,768 lei.