Când toată lumea aşteaptă organizarea unei noi licitaţii pentru finalizarea Centrului de Deşeuri, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Ioan Oleleu, recunoaşte în premieră că acest obiectiv nu se va face în acest an. Asta în condiţiile în care termenul limită până la care trebuie finalizat Centrul de Deşeuri este 31 decembrie 2015, iar depăşirea lui ar putea atrage penalităţi şi chiar necesitatea returnării banilor europeni alocaţi până acum.
Plângerea depusă FOARTE TÂRZIU de Consiliul Judeţean Cluj la Direcţia Naţională Anticorupţie în legătură cu lucrările la Centrul de Deşeuri ne dă DREPTATE: lucrările au fost făcute de mântuială, garanţia este în neregulă şi există riscul ca pagubele să fie suportate din bugetul local. În paralel, însă, există o altă plângere înregistrată tot la DNA Cluj împotriva funcţionarilor publici din cadrul CJ Cluj care s-au ocupat de proiectul Centrului de Deşeuri. Monitorul publică integral textul sesizării depuse de CJ Cluj la DNA şi scrisorile prin care a cerut executarea garanţiei.
Consiliul Judeţean Cluj a anunţat că va organiza o nouă licitaţiepentru finalizarea drumului turistic de la Răchiţele-Ic Ponor. Acest proiect este unul din multele proiecte ratate ale CJ Cluj, cu numeroase nereguli şi cu o expertiză care arată că tot ce s-a construit până acum pune în pericol siguranţă rutieră şi pietonală, experţii propunând inclusiv demolarea a ceea ce s-a construit. Cine va suporta pagubele de până acum?
Consilierul judeţean Mihai Seplecan a cerut încă o dată rezilierea contractului de execuție a proiectului Centrului de Deşeuri și tragerea la răspundere a celor responsabili pentru dezastrul lucrărilor de acolo. În opinia sa, Centrul de Management Integrat al Deșeurilor este “pe zi ce trece, un proiect tot mai compromis”.
Expertiza comandată de Consiliul Judeţean Cluj la drumul turistic Răchiţele-Ic Ponor a scos la iveală nenumărate nereguli ce pun în pericol siguranţă rutieră şi pietonală. De la betoane care nu se încadrează în clasa minimă de rezistenţă până la fisuri, experţii propun inclusiv demolarea a ceea ce s-a construit. Monitorul de Cluj publică INTEGRAL expertiza realizată la drumul turistic Răchiţele-Ic Ponor.
Consilierul judeţean Mihai Seplecan a cerut vineri rezilierea lucrărilor de execuţie la Centrul de Deşeuri, relicitarea acestora şi finalizarea la timp a investiţiei. El este de părere că acest obiectiv “vital” județului Cluj trebuie salvat, nu îngropat.