Gabriel Resources ia în calcul contestarea deciziei prin care România a câștigat procesul în dosarul Roșia Montană, precum și cea prin care statul român nu a prelungit licența de concesiune.
România a câștigat procesul privind Roșia Montană. Compania canadiană Gabriel Resources va trebui să plătească țării noastre cheltuielile de judecată: peste 30 de milioane de lei, un milion de euro şi un milion de USD.
Statul român nu va plăti nicio despăgubire companiei Gabriel Resources în cazul Roșia Montană, potrivit verdictului comunicat vineri seară de Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții al Băncii Mondiale (ICSID).