Un program de investiții de 10 miliarde de lei în proiectele care vizează spitalele noi și vechi din România ar putea aduce finanțare și pentru Spitalul Monobloc de Copii.
Un proiect de Ordonanță de Urgență, aflat în dezbatere publică, le cere primăriilor și instituțiilor publice să reducă cheltuielile. Emil Boc spune că Asociația Municipiilor din România va transmite Guvernului o analiză privind acest document.
Cristina Burciu, deputat PNL de Cluj, salută inițiativa Guvernului de a aproba scheme de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor cu impact major în economie.
Guvernul taie granturi de 740 milioane de euro pentru sistemul sanitar, dar vor fi instalate panouri fotovoltaice pentru 34.000 de gospodării, cu buget de 534 milioane de euro.
20 de hectare de spații verzi vor fi amenajate în toate colțurile orașului, cu peste 110 milioane de euro! Primarul Emil Boc a făcut o trecere în revistă a parcurilor și zonelor verzi aflate în amenajare sau cu proiecte în pregătire.
Idealul urban, promovat de arhitecți, specialiști în urbanism și activiști civici, s-a schimbat radical în ultimii ani în Cluj-Napoca. Dacă în ultimele decenii orașele erau construite în jurul ideii de mașină personală, în prezent paradigma merge în direcția opusă.
Moment solemn de dezvelire a bustului lui Avram Iancu în Aeroportul Internațional Cluj. Aerogara clujeană stabilește astfel o nouă legătură între trecut, prezent și viitor, iar „spiritul lui Iancu” va permite finalizarea investițiilor de zeci de milioane de euro.