Tendință ascendentă a evoluției infecțiilor respiratorii și a cazurilor de gripă. În ultima săptămână, la Cluj au fost raportate trei decese și 1.544 de cazuri de gripă, astfel încât Clujul se plasează pe primul loc la nivel național după numărul cazurilor raportate.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că toate proiectele majore ale orașului au alocări financiare în bugetul național, ceea ce va duce la continuarea investițiilor.
Numărul populației după domiciliu în județul Cluj a crescut în 2024 la peste 744.000 de locuitori. În timp ce în municipiul Cluj-Napoca numărul populației înregistra o ușoară scădere, în comuna Florești a fost raportată o creștere substanțială.
Prima „Hartă a Șpăgii” din acest an, aferentă lunii ianuarie, arată o ușoară creștere a mediei naționale, în timp ce în județul Cluj este raportată cea mai mică incidență a mitei din țară.
Mii de cărți ajung la copiii din zonele rurale prin intermediul bibliotecii mobile BookTruck. „Am văzut în Cluj unul dintre cele mai dătătoare de speranță lucruri din ultima vreme”, spune scriitorul sibian Radu Vancu.
Guvernul urmează să aprobe sâmbătă, în ședință, bugetul de stat pe anul 2025 și pe cel al asigurărilor sociale de stat. Câți bani primesc marile proiecte ale Clujului, în 2025?