Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat, miercuri, la vizita pe șantierul de pe Valea Oltului, că lucrările au un stadiu bun, iar circulația s-ar putea relua începând cu 9 august.
Restricţiile de circulaţie de pe Valea Oltului au dus la o creştere a valorilor de trafic pe celelalte drumuri naționale, inclusiv pe DN7, pe timpul nopţii.
Peste 13 km de pe A3, segmentul Nușfalău-Suplacu de Barcău, ar putea fi deschise traficului rutier în următoarele săptămâni. Din cauza birocrației însă, bucata de autostradă ar putea fi inaugurată abia din toamnă.
România va inaugura în următoarele luni kilometrul 1.000 de pe rețeaua sa de autostrăzi și drumuri expres, însă borna simbolică ar putea fi atinsă cu un tronson „muzeu”.