Tendința descendentă pe piața construcțiilor din Cluj pare să se accentueze în condițiile în care numărul autorizațiilor de construire scade de la un an la altul.
Numărul posturilor ocupate în instituțiile și autoritățile publice a crescut substanțial în primele luni ale anului, în ciuda măsurilor de austeritate privind reducerea cheltuielilor, implementate de Guvern prin Ordonanța-trenuleț.
Ultima formă a „taxei pe stâlp” a fost pusă în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor. Încasările la bugetul de stat prin aplicarea noii formule de calcul a impozitului pe construcții speciale sunt estimate în acest an la 1 miliard de lei.
Forța de muncă și costurile de construcție reprezintă principalele provocări de pe piața imobiliară din Europa Centrală, inclusiv din România. 70% dintre dezvoltatorii imobiliari români se așteaptă la o înăsprire a sistemului de taxe.
Agenția de rating Moody’s a revizuit de la stabilă la negativă perspectiva ratingului României, măsură ce poate avea un impact direct asupra investițiilor.
Bugetul României pentru acest an a fost construit astfel încât să susțină repoziționarea statului pe o traiectorie către restabilirea echilibrului bugetar, însă principalele riscuri sunt reprezentate de instabilitatea politică internă și presiunile economice externe.
Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's a revizuit perspectiva de la stabilă la negativă a ratingului României, din cauza haosului fiscal și a deficitului uriaș, situație în care există riscul retrogadării la „junk” (gunoi).