Temperaturile vor scădea în aprilie faţă de cele înregistrate în aceste zile, în timp ce luna mai va fi una ploioasă în mare parte a ţării, a declarat vineri directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Florinela Georgescu.
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 3 - 16 februarie, pentru Transilvania şi la munte.
Mercurul termometrelor a coborât luni dimineaţă la Miercurea Ciuc până la minus 13 grade Celsius, fiind pentru a doua oară în ultimele zile când se înregistrează cea mai scăzută temperatură din ţară.
Anul 2013 a fost marcat de fenomene extreme, după cum a dovedit recentul taifun Hayian, precum și de un nivel record al mărilor, a anunțat miercuri ONU.
Agenţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat că, începând din 11 noiembrie, vremea se va răci într-un ritm în Transilvania iar mercurul din termometre nu va arăta mai mult de 6 — 7 grade Celsius, pe timpul zilei.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 30 septembrie - 13 octombrie, în Transilvania şi la munte Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben pentru partea de nord-vest a judeţului Cluj, valabilă între orele 16:00 şi 17:00.
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 29 iulie - 11 august în Transilvania, la mare şi la munte.