Fenomenul ''Piața Universității'' a debutat la 22 aprilie 1990, când, în urma mitingului electoral organizat de PNȚCD în Piața Aviatorilor, manifestanții constituie o baricadă și se ia hotărârea de a nu părăsi piața.
Sindicatul „Viitorul Mineritului” din Roșia Montană cere ca festivalul „FânFest”, al „salvatorilor” care i-au lăsat fără locuri de muncă, să nu mai fie organizat în localitata minieră, evenimnet la care „tinerii care nu muncesc, nu au grija zilei de mâine” vin „să râdă și să-și bată joc de necazurile” lor, se arată într-un comunicat remis presei.
La intrarea în galeria Cătălina-Monuleşti, 13 din cei 19 membrii ai Comisiei speciale parlamentare, care şi-au miercuri diminaţa vizita în zona Roşia Montană, au fost primiţi cu proteste din partea localnicilor şi minerilor care susţin investiţia.
Cei 33 de mineri aflaţi în galeria Cătălina-Monuleşti de la Roşia Montană continuă protestul, refuzând să iasă la suprafaţă, iar unii dintre ei au deja probleme de sănătate, precum tensiunea arterială sau glicemia mărită.
Cei 22 de mineri care protestează în galeria Cătălina-Monuleşti de la Roşia Montană au petrecut a doua noapte în subteran şi spun că nu vor ieşi la suprafaţă până nu vor avea garanţii că "proiectul minier va fi dezbătut în Parlament şi nu respins pe criterii politice, la presiunea străzii".