Anul 2024 va fi dedicat revoluționarului Avram Iancu, iar Clujul va celebra cu fast activitatea eroului transilvănean prin evenimente culturale, artistice și educaționale.
Vineri, 30 iunie 2023, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a inaugurat Muzeul Școlii Medicale Clujene, un proiect realizat din dorința de a conserva și promova moștenirea academică a universității.
Emil Boc a efectuat o vizită la Muzeul „Astra” din Sibiu, alături de delegațiile țărilor din UE, unde a experimentat din nou meseriile cu care a crescut.
Tradițiile cinematografice de peste 120 de ani ale Clujului pot fi admirate în primul Muzeu al Cinematografiei deschis în România. Muzeul se află pe strada Universității.
Mari consumatori de filme, clujenii s-au lăsat cuceriți de arta cinematografiei încă din anul 1896, când au fost organizate primele proiecții în orașul din inima Transilvaniei. Iar acum, la mai bine de un secol distanță, Clujul intră în compania selectă a marilor orașe ale lumii care dețin un muzeu al cinematografiei!
Doi artişti tatuatori, unul din Sibiu, Ovidiu Popârţan, celălalt din Cluj, Marius Jucan, au primit diplome de excelenţă din partea managerului interimar al Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, Alexandru Chituţă, fiind primii artişti care au pictat în Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu, în cadrul expoziţiei „Slaves to the Needles”.