Alma, o fetiță în vârstă de 7 ani din Cluj-Napoca, a reprezentat România la Roma, la finala mondială a Olimpiadei de Limba Engleză și a fost cel mai mic participant.
Alma, o fetiță din Cluj-Napoca, este singura din România care a reușit performanța de a se califica în finala mondială a Olimpiadei de Limba Engleză, categoria 9-11 ani.
Elevii care au obținut medalii la olimpiadele naționale sau au reprezentat România la olimpiadele internaționale nu vor mai susține examenul la Evaluarea Națională.
Federația Română de Gimnastică Ritmică organizează în Cluj-Napoca, în luna august, prima competiție internațională de Gimnastică Ritmică din România de tipul “World Challenge Cup”.
Patru studenți ai Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai au participat, în perioada 10-14 mai 2019, la cea de-a XIV-a ediție a Olimpiadei Naționale a Economiștilor în Formare, desfășurată la Predeal și Arad.
În județul Cluj sunt zeci, poate chiar sute de elevi care fac performanță, dar care sunt obligați să aleagă la ce materie să evolueze, fiindcă etapele județele ale olimpiadelor la diferite materii, au loc în aceeași dată.