Federația Română de Gimnastică Ritmică organizează în Cluj-Napoca, în luna august, prima competiție internațională de Gimnastică Ritmică din România de tipul “World Challenge Cup”.
Patru studenți ai Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai au participat, în perioada 10-14 mai 2019, la cea de-a XIV-a ediție a Olimpiadei Naționale a Economiștilor în Formare, desfășurată la Predeal și Arad.
În județul Cluj sunt zeci, poate chiar sute de elevi care fac performanță, dar care sunt obligați să aleagă la ce materie să evolueze, fiindcă etapele județele ale olimpiadelor la diferite materii, au loc în aceeași dată.
O tânără sportivă din Cluj-Napoca a reușit, zilele trecute, să se claseze de trei ori pe prima poziție a podiumului de patinaj viteză la competiția organizată la Inzell, Germania. Totodată ea a înregistrat trei recorduri naționale.
Ministerul Educaţiei anunţă că, începând cu anul şcolar 2017-2018, subiectele pentru etapele judeţene ale olimpiadelor vor fi elaborate de specialiştii instituţiei. Decizia, după ce în trei judeţe, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Prahova, unul dintre subiectele la Olimpiada de Limba Română a fost redactarea unui "denunţ".
Cea de-a doua ediție a Olimpiadei de Cultură Generală a Tinerilor Clujeni – CuGeT, care s-a desfășurat sâmbătă, la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, şi-a desemnat câştigătorii.
Sute de elevi clujeni din 25 de licee şi-au întrecut cunoştinţele de cultură generală în cadrul Olimpiadei de Cultură Generală a Tinerilor Clujeni –CuGeT. Tinerii s-au arătat încântaţi de întrebările pe care le-au primit, cu toate că unele le-au pus dificultăţi.