Intrarea în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și navale a fost marcată în noaptea de sâmbătă spre duminică pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj în cadrul unui eveniment de presă.
Aeroporturile îndeplinesc toate condițiile pentru aderarea la Schengen, iar păstrarea României în afara spațiului este o decizie incorectă, susține David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj.
Programul de lucru la Serviciul Pașapoarte Cluj va fi prelungit începând de astăzi și până pe 19 august. Dacă în țară, unele ghișee vor fi deschise și în weekend, Prefectura a anunțat că în județul Cluj nu va fi cazul.
Locuitorii din Turda și zonele învecinate nu mai sunt nevoiți să bată drumul Clujului pentru a-și face pașaport.
Noile modele de paşapoarte puse în circulaţie săptămâna aceasta de Poliţia Română sunt printre cele mau greu de falsificat documente de călătorie, a anunţat, sâmbătă, chestorul de poliţie Mirel Toancă, şeful Direcţiei de Paşapoarte din Poliţia Română.
Serviciile de eliberare a paşapoartelor şi a permiselor de conducere vor avea program normal de lucru în zilele de 16 şi 17 august 2018
Mai mulţi parlamentari UDMR au iniţiat o propune legislativă care vizează ca pentru persoanele cu vârsta de peste 25 de ani, termenul de valabilitate ale paşapoartelor simple electronice să fie de 10 ani, iar pentru persoanele între 12 şi 25 de ani să rămână de 5 ani.