Ministrul de Interne Petre Tobă arată, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Naţionale a României, că, dacă la momentul 1 Decembrie 1918 ne afirmam identitatea ca naţiune română, timp de aproape un veac, prin seriozitate şi consecvenţă, ne-am construit o identitate europeană.
Şeful Poliţiei Autostrăzi, Carol Vârnă, a fost schimbat din funcţie, iar fostul şef al Direcţiei Rutiere Lucian Diniţă şi adjunctul Constantin Tătuc au primit amânare la promovarea pe o funcţie superioară, în cazul ofiţerului Augustin Căpâlnaş, prins cu permis de conducere fals.
Şeful Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă, şi trei subalterni ai acestuia cu funcţii de conducere sunt cercetaţi prealabil, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, Petre Tobă, în contextul cazului ofiţerului cercetat penal după ce a fost prins cu permis de conducere fals, au declarat surse judiciare.
Postul de adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, vacant după ce comisarul-şef de poliţie Cristian Dan Pintea a fost eliberat din funcţie, va fi ocupat de ofiţerul Ion Trofin, transferat de la Poliţia municipiului Turda.
Programele descărcate de pe internet vin însoţite de viruşi, troieni şi programe spion care permit furtul de date personale, precum nume utilizator şi parolă astfel că cei care folosesc serviciul de internet banking riscă să rămână cu conturile goale.
Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Cluj are de azi un şef nou. El este chestorul Tudor Grindean care i-a luat locul fostului şef Ioan Păcurar, după ce acesta a decis să se pensioneze.