Comisia de Apel din cadrul Sistemului de Licenţiere a FRF a respins memoriile cluburilor CFR Cluj şi Petrolul Ploieşti, menţinând sancţiunile cu depunctarea (câte şase puncte) primite din partea Comisiei de Fond, informează, sâmbătă, site-ul oficial al federaţiei.
FC Petrolul Ploieşti, FC Rapid, CFR Cluj, Universitatea Cluj, Oţelul Galaţi, Ceahlăul Piatra Neamţ, FC Braşov şi Metalul Reşiţa au primit sancţiuni cu depunctarea din partea Comisiei de Fond a Sistemului Naţional de Licenţiere din cadrul FRF, au declarat, luni, pentru Mediafax, reprezentanţii cluburilor.
Universitatea Cluj a pierdut derby-ul lui Florian Walter împotriva echipei Petrolul Ploiești, golul marcat de Ipsa fiind reușit după o foarte mare gafă a portarului Veselovsky.
Universitatea Cluj va întâlni formația Petrolul Ploiești, sâmbătă, în deplasare, acesta fiind considerat derby-ul lui Florian Walter, cel care în mod direct sau indirect este finanțator la cele două echipe.
Steaua București s-a calificat în finala Cupei României-Timișoreana la fotbal, joi seara, după ce a învins-o pe Petrolul Ploiești cu scorul de 3-1 (2-0), pe Arena Națională din Capitală, în manșa secundă a semifinalei.
Fotbaliștii clubului FC Universitatea Cluj așteaptă returul semifinalei Cupei României cu rivala CFR 1907 Cluj care va avea loc miercuri pe Cluj Arena.