33 de elevi din Cluj care au obținut, anul acesta, locul I la olimpiadele școlare naționale au fost premiați, miercuri dimineața, de primarul Emil Boc.
O stradă de la marginea cartierului Mărăşti a fost transformată într-un depozit de gunoaie de rromii care colectează deşeuri şi le vând apoi să facă bani.
Sute de clujeni au trimis sesizări, reclamaţii şi cereri pentru organizarea unei dezbateri publice cu privire la noul regulament pentru circulaţia şi plimbarea câinilor cu stăpân pe domeniul public.
În 2009 în Piaţa Fraternităţii din Cluj-Napoca un autoturism Dacia Logan a suferit serioase avarii după ce un copac s-a prăbuşit peste el. De atunci, proprietarul maşinii s-au războit în instanţă cu primăria şi cu reprezentanţii firmei care aveau în atribuţii toaletarea arborilor şi amenajarea spaţiilor verzi. După 5 ani, judecătorii au decis că Primăria Cluj-Napoca este bună de plată fiind obligată să plătească despăgubiri proprietarului autoturismului.
Peste 30 de persoane, consilieri locali, poliţişti, studenţi, asistenţi sociali, dar şi reprezentanţii Companiei de Transport Public Cluj au participat la o dezbatere privind combaterea cerşetoriei în Cluj-Napoca. În urma discuţiilor s-a stabilit realizarea unor materiale suport pentru toți clujenii care se simț agresați de către cerșetorii din oraș, dar şi pentru descurajarea acelora care dau bani cerşetorilor.
În timpul unei intervenţii chirurgicale complexe, familia pacientei aflată pe masa de operaţie a fost trimisă de medicii de la Spitalul Municipal Clujana să cumpere aţă chirurgicală deşi conducerea unității spitalicești susține că acel material sanitar se afla pe stoc. Directorul spitalului, dr. Nicolae Constantea, a încercat să mușamalizeze „neînțelegerea” și să oprească publicarea acestui articol.