Aproximativ 100 de persoane au protestat, duminică seară, la Cluj-Napoca faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, făcând apel ca oamenii să meargă de 1 Decembrie la Alba Iulia sau la Bucureşti pentru a protesta.
Câteva sute de persoane au protestat, duminică, la Alba Iulia, Câmpeni şi Bistra faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, cerând parlamentarilor să respingă acest proiect.
Retorica asociată protestelor este alimentată şi de alte clişee naţionalist-populiste, anticapitaliste şi antiamericane din categoria vin străinii şi ne iau pe nimic bogăţiile ţării.
Președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, Mihai Dragoș, a afirmat marți că organizația pe care o conduce pregătește acțiuni de protest "în lipsa unor perspective reale din partea Guvernului de creștere a finanțării educației și tratării acesteia ca prioritate națională". Printre oraşele în care vor avea loc manifestaţiile se află şi Cluj-Napoca.
La intrarea în galeria Cătălina-Monuleşti, 13 din cei 19 membrii ai Comisiei speciale parlamentare, care şi-au miercuri diminaţa vizita în zona Roşia Montană, au fost primiţi cu proteste din partea localnicilor şi minerilor care susţin investiţia.
Câteva zeci de persoane care se opun eutanasierii câinilor maidanezi protestează, miercuri, în faţa sediului Curţii Constituţionale, de la Palatul Parlamentului, manifestaţia având loc în timp ce judecătorii constituţionali iau în discuţie Legea privind câinii fără stăpân.
Foştii angajaţi de la Mechel Câmpia Turzii se alătură protestului de la Roşia Montană, în semn de solidaritate cu colegii lor. De asemenea mai multe sindicate şi comune din întraga ţară au transmis mesaje de susţinere minerilor blocaţi de joi în subteran, în semn de protest faţă de neacordarea, de către senatorii Comisiei juridice, avizului de începre a exploatării de la Roşia Montană.