Tinerii de astăzi, numiți de specialiști drept Generația Internet, s-au născut și au crescut mult diferit de generațiile anterioare, susține psihologul clujean Lenke Iuhoș.
Într-o societate tot mai avansată, în care diferențele de gen aproape s-au estompat, violența împotriva femeii reprezintă o problemă foarte serioasă pe care încă nu am reușit să o gestionăm.
Copiii pot să aibă probleme care pot fi soluționate prin terapie încă de la o vârstă fragede. Studiile recente arată că până și sugarii pot să aibă depresie în cazul în care nu primesc suficientă afecțiune din partea părinților sau dacă stau prea mult timp departe de mamă. Acestea ajung să fie probleme pe perioadă îndelungată din cauza faptului că părinții din România încă sunt reticenți față de terapie.
Zeci de mămici din Cluj-Napoca s-au plâns de lipsa de interes a maternităților clujene în ceea ce privește starea lor mintală după naștere. De asemenea, specialiștii în domeniu susțin că ar fi nevoie de un psiholog care să asiste femeile înainte de naștere, în timpul travaliului și după naștere. Managerul Clinicii de Ginecologie „Dominic Stanca”, Dan Mihu, spune că deși în acest moment în cadrul Instituției nu există un psiholog, ar fi nevoie de unul.
Într-o țară în care sistemul educațional suferă modificări în fiecare an, în care elevii sunt bulversați, stresați, o cantitate foarte mare de informație, problemele emoționale sunt lăsate la urmă. Astfel ajung la facultate sau la un loc de muncă și realizează că nu știu să filtreze informația și nu știu cum să reacționeze din punct de vedere emoțional sau social.