Naționala de fotbal a României a fost repartizată în Grupa A la EURO 2016 (10 iunie - 10 iulie), alături de Franța, echipa gazdă, de Albania și de Elveția, potrivit tragerii la sorți efectuate sâmbătă seara, la Palais de Congres din Paris.
După Universitatea Cluj, Olimpia Cluj a reușit să ajungă în finala Cupei României, clujencele cucerind, în fața echipei ASA Târgu Mureș pentru a cincea oară Cupa.
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, că instituţia pe care o conduce va face tot posibilul pentru a câştiga procesul deschis de CFR Cluj la TAS pentru a apăra regulamentele, dar şi jucătorii şi antrenorii angajaţi de cluburi.
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, este de acord ca meciul CS Mioveni-CFR Cluj din sferturile de finală ale Cupei României să se rejoace, însă precizează că şi gruparea ardeleană trebuie să fie de acord cu redisputarea acestei întâlniri.
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că este nemulţumit de activitatea arbitrilor şi că aşteaptă propuneri de sancţiuni din partea conducerii Comisiei Centrale a Arbitrilor.
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a propus ca funcţia de antrenor principal al echipei naţionale să fie preluată de Anghel Iordănescu şi ca secunzi să fie Viorel Moldovan, Daniel Isăilă şi Ionuţ Badea.
Firma de pază care trebuia să asigure ordinea la partida România - Ungaria, BGS, a anunţat rezilierea contractului cu Federaţia Română de Fotbal după incidentele de sâmbătă.