Mai mult de jumătate dintre români cred că în România lucrurile se îndreaptă într-o direcţie greşită, iar 70% se aşteaptă ca în următoarea perioadă preţurile să crească.
Catastrofă. Până la finalul lunii aprilie, România a atras zero euro din fondurile de coeziune din bugetul 2021-2027, arată datele ministerului de Finanțe.
Numărul copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-17 ani care aveau domiciliul în România, la 1 ianuarie 2024, a fost de 3,796 milioane, în scădere cu 80.700 comparativ cu perioada similară din anul anterior.
Clujeanul care a fost condamnat în Chile pentru 25 de ani de închisoare pentru trafic de droguri a fost transferat în România, pentru continuarea pedepsei.
Papa Francisc a început în 31 mai 2019, la Bucureşti, o vizită de stat, pastorală şi ecumenică de trei zile, desfăşurată sub genericul „Să mergem împreună!”.
UNICEF anunţă că numărul cazurilor de rujeolă din întreaga Europă continuă să crească „vertiginos”, cazurile înregistrate în acest an fiind comparabile cu numărul total al al îmbolnăvirilor raportate pe tot parcursul anului 2023.