Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) anunţă, sâmbătă, că, prin ordin de ministru, au fost aprobate metodologia şi calendarul de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2018-2019.
Legea „Inocenței Copilăriei” a intrat iar în atenția reprezentanților la nivel național în urmă cu câteva zile când Camera Deputaților a decis să pună în dezbatere proiectul. Acesta a fost un semnal de alarmă pentru Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) care și-au manifestat îngrijorarea pentru această inițiativă legislativă care solicită pedeapsa cu închisoarea pentru directorii de școală care autorizează predarea educației sexuale fără acordul scris al părinților.
Marți, 30 ianuarie, poliţişti din cadrul Poliţiei muncipiului Dej au reţinut pentru 24 ore, doi tineri de 17, respectiv 20 de ani, ambii din Dej, pentru săvârşirea infracţiunilor de loviri şi alte violente şi tulburarea ordinii şi linştii publice.
Elevii şi prescolarii se întorc la cursuri, luni, după vacanţa de iarnă care a început în 23 decembrie şi care a durat trei săptămâni, potrivit calendarului anului şcolar 2017-2018.
Ministrul Educației, Liviu Pop, afirmă că, prin politicile publice promovate de MEN, procentul elevilor care nu mai continuă școala trebuie redus la 1,5% în următorii trei ani, față de 3,41% cât este în prezent.
Liviu Pop, ministrul educației a anunțat că manualele vor ajunge pe băncile elevilor de clasa a V-a luni, cu o întârziere de 3 zile. Ministrul a explicat că termenul de livrare către ISJ-uri a fost vineri şi că în acest sfârşit de săptămână se lucrează la distribuirea lor în unităţile şcolare.