Fostul consilier prezidenţial, Sebastian Lăzăroiu, avertizează în privinţa modului în care se face campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, precizând că "propaganda PSD sapă niste tranşee foarte periculoase".
Cristian Diaconescu este “cel mai pregătit” pentru funcţia de preşedinte al României, însă are “o problemă de vizibilitate”, consideră fostul consilier prezidenţial, Sebastian Lăzăroiu. Acesta declară chiar că nu-l vede pe candidatul PMP în turul doi la alegerile prezidenţiale din toamnă.
Sociologul Sebastian Lăzăroiu a trecut în revistă “minciunile propagandistice” care încă mai circulă în spaţiul public, deşi astăzi s-au împlinit doi ani de la suspendarea preşedintelui în Parlament.
Liderul partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, i-a dat o replica dură preşedintelui PDL, Vasile Blaga, spunând că acesta a ajuns „un USL-ist simpatic”, după ce Blaga ironizase Mişcarea Populară, întrebând retoric „În jurul cui să se unească dreapta, în jurul lui Tomac?”.